Deniile din Joia şi Vinerea Patimilor au o rânduială mai dezvoltată, cuprinzând rituri şi cântări în legătură cu Patimile Domnului.
Săptămâna Patimilor are, prin Sfintele Evanghelii care se citesc în cadrul slujbelor care se săvârșesc, un pronunțat caracter eshatologic și invită credinciosul la mai multă grijă față de propria viață spirituală.
Joi 13 aprilie
ora – 18:00 – Denia celor 12 Evanghelii;
Denia de Joi seară (Utrenia Vinerii Sfintelor Patimi) numită şi „Slujba Înfricoşătoarelor Patimi”, cuprinde douăsprezece fragmente din Sfânta Evanghelie în care sunt rememorate Patimile Domnului. După cea de-a cincea Evanghelie, preotul scoate din altar, în mijlocul bisericii, Sfânta Cruce. Acest ritual, în care preotul poartă în spate Crucea, aminteşte şi simbolizează purtarea Crucii de către Mântuitorul, de la locul judecăţii la Golgota, înainte de răstignire.
Vineri 14 aprilie
ora – 18:00 – Denia Prohodului Domnului;
Vinerea din Săptămâna Patimilor, în cadrul Vecerniei, va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar.
Sfântul Epitaf este o icoană ce înfăţişează punerea în mormânt a Domnului. Este scoasă în procesiune în Vinerea Mare și așezată pe masă, în mijlocul bisericii, și simbolizează Trupul mort al Domnului, iar masa, mormântul Mântuitorului.
Denia de Vineri seară (Utrenia Sâmbetei celei Mari) este slujba înmormântării Domnului şi, de aceea, are un caracter profund funebru. Prohodul Domnului este cântat de către preot şi credincioşi, adunaţi în jurul Sfântului Epitaf. După cântarea Prohodului este înconjurată biserica de către cler şi credincioşi, cu Sfântul Epitaf. Acest ritual simbolizează ducerea la groapă şi înmormântarea Trupului Domnului. Un alt moment important este acela al aşezării Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă din altar şi citirea lecturilor biblice. Aceste lecturi constituie un indiciu al vechimii slujbei – secolele XI-XII.
Denia Prohodului constituie una dintre cele mai impresionante slujbe ale cultului divin, fiind socotită de către unii teologi ca „punctul culminant al creaţiei liturgice ortodoxe” (S. Bulgakoff).
Sâmbătă 15 aprilie
ora – 08.00 – 09:00 – Se împărtăşesc copiii
Orele 22:30, (†) – Canonul Sâmbetei celei Mari
Slujba Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos urmată de Dumnezeiasca Liturghie a Sfintelor Paşti
Cine participa la Dumnezeiasca Liturghie a Sfintei Învieri se poate împărtăşi .
Duminică, 16 aprilie
– Sfintele Paşti –
Cu Noaptea Invierii ce vine, avem din nou bucuria ca Sfintele Pasti sa fie cu noi. Si asa, cu totii, vom avea parte de Invierea Domnului din acest an, pe care s-o praznuim pe acest pamant.
Luni, 17 aprilie
Sfintele Paşti, ziua a II-a
ora – 10.00 –(†)Sfânta Liturghie
Marţi, 18 aprilie
Sfintele Paşti, ziua a III-a